My Fair Ioji. Cum a ajuns un cățel al străzii din Sighișoara într-o fermă de vis din Cornwall 

Câinii din România, care au fost salvați de pe stradă și trăiesc în adăposturi publice sau private, sunt adoptați sistematic în Marea Britanie, prin intermediul unor asociații de caritate. 

E aprilie 2023. Zita e în mașină și merge (a câta oară) de la Cluj la Brașov. Bunica ei este bolnavă și deja familia se așteaptă la ce e mai rău. Așa că fiecare călătorie de 4 ore de condus, cu insule de autostradă, ar putea fi ultima lor întâlnire. 

După Sighișoara, la Vânători, e o parcare mare în câmp deschis, un fel de centură. E un loc recunoscut pentru că acolo se oferă servicii dintre cele amendate (fără rost) de poliție. „Când am ajuns între localități, am văzut pe geamul mașinii un cățel. Mi-am zis, mă opresc să văd ce e cu el, când mă întorc. L-am văzut doar cu coada ochiului. La întoarcerea de la Brașov, nu părea să mai fie nimeni și am mers mai departe. Erau doar fetele erau acolo, așteptând. Apoi, după câțiva kilometri, m-am întors și am oprit mașina. Era acolo, în parcarea aia mizerabilă, o plăcintă de blăniță, care nimerise sub roțile vreunui tir. Le-am întrebat pe fete dacă știu ceva de cățelul văzut de mine. A, da, sigur, Fetița?, m-au întrebat ele”, își amintește Zita. 

Însă nu era nici urmă de câine. Zita a intrat în vorbă cu fetele de pe marginea drumului, care i-au spus că l-au hrănit cu ce aveau și ele, bucăți de pâine mai ales și că au văzut cum a fost lovit de mașină de două ori. Într-una din dăți, mașina a trecut peste câine în mod intenționat, au spus ele. 

Apoi, una dintre femei, cocoțată pe niște tocuri înalte, s-a strecurat în spatele unui gard viu și a reușit să momească Fetița afară. „Vrei să-l iei?”, a întrebat-o femeia. L-a luat în brațe și l-a aruncat în mașina Zitei. 

„S-a așezat cuminte direct peste hainele de înmormântare cu care umblam în mașină, când mergeam la Brașov, că nu știam niciodată ce se va întâmpla [cu bunica, nr.]. Era un cățel de 3-4 luni, de talie mare, că era deja mărișor, cu o lăbuță strivită. Tremura de frică.” Pe urmă, Zita le-a lăsat fetelor din câmp un sac de mâncare pentru câini. Mereu, la drum lung, își pune între bagaje și un sac cu mâncare pentru câini. Fetele i-au promis că vor hrăni cățeii care mai apar în zonă. 

În drum spre Cluj, câinele a vomat o bilă tare de pâine, rotundă ca o minge. Atunci Zita a observat și că nu doar laba câinelui era distrusă, ci și șoldul, fiindcă nu putea merge drept. Așa a început povestea lui Ioji, maidanezul de lângă Sighișoara, care a ajuns, în urmă cu o lună, în februarie 2024, tocmai în Cornwall, Marea Britanie.

Pentru Ioji – cum a fost botezat pe loc câinele alb și costeliv recuperat din parcare – mașina Zitei a fost începutul unei povești anormale în rândul patrupezilor fără stăpân. Aproape că e demn să devină personajul unui bildungsroman, scris de un scriitor cu patru lăbuțe, pentru a sădi speranța în rândul cititorilor cu lăbuțe și blană. Ioji a stat într-un cabinet veterinar timp de 3 săptămâni. 

Radiografiile arătau că la șold nu mai avea suficient os, iar unul din picioarele din spate bălăngănea prins numai în cărnița rămasă. I s-au recomandat exerciții, dar nu efort și să nu fie îngrășat prea tare, ca să nu pună o greutate suplimentară pe labe. Ioji merge și acum ciudat, iar când aleargă și dă din codiță, parcă dansează mereu. 

L-am cunoscut pe Ioji în curtea Zitei și deborda de energie. Era peste tot pretutindeni. Bucurie în trup de cățel. Dar înainte să devină câinele pe care l-am văzut eu, Zita a trebuit să îl ajute să își recâștige încrederea în oameni. „Nu îl puteam lua în brațe, că îl durea piciorul și șoldul unde fusese operat și cum îl atingeam, își arăta dințișorii.” Apoi, după ce i s-au vindecat plăgile operațiilor, Ioji a mers la dresaj.

„E un cățel foarte food driven, pentru mâncare face orice. Am crezut că niciodată n-o să ne putem descurca cu el, dar până la urmă a ajuns să doarmă cu noi în pat, lângă ceilalți câini ai noștri, Nox și Mikka și lângă pisică. La noi e… ce să mai spun?!”, râde Zita.

Zita e un om cum puțini am întâlnit. Nu face parte dintr-o asociație, dar ea însăși și serviciile pe care le face, din milă și dragoste față de animale, echivalează fără probleme cu munca unei întregi echipe și a unei asociații. După ce l-a îngrijit, l-a primenit și l-a dresat pe Ioji, a considerat că poate fi scos în lume și propus pentru adopție. Întregul tratament a costat-o pe la 4.000-5.000 de euro.

O parte din bani au venit din donațiile prietenilor și cunoscuților. Acum, câinele avea carnetul de sănătate la zi, vaccinurile și deparazitările, pașaportul și câteva teste standard obligatorii pentru procedura de adopție. 

Între timp, Ioji crescuse în talie. În ciuda figurii adorabile și a culorii lui galben-labrador, luni de zile absolut nimeni nu s-a interesat deloc de el. Iar Ioji creștea și salvatorii lui s-au împăcat, cumva, cu ideea că va rămâne să completeze menajeria de acasă pentru totdeauna. Singurul regret era că astfel, locul lor supra-aglomerat de animale – de altfel, salvate în varii împrejurări – nu mai permitea o lungă perioadă salvarea altor vieți de căței. 

Și atunci, Zita s-a gândit să apeleze la niște cunoștințe vechi, în ianuarie 2024. Nu era prima oară când își încerca norocul cu Elizabeth Lean.

Frida și Helping Dogs in Romania

În 2018, după ce a citit pe un grup de Facebook despre cazul unui câine bătut aflat lângă magazinul din satul Tureni, o localitate apropiată de Cluj-Napoca, Zita s-a suit iar în mașina ei – o adevărată ambulanță de animale – și a plecat să îl caute. L-a găsit, însă nu a reușit să îl prindă decât după a 3-a excursie la fața locului. A încercat. Și iar a încercat. 

„Era o cățelușă de rasă pură, extrem de slabă și cu o boală de piele îngrozitoare. Avea urechile cupate, coada tăiată, o femelă de Presa Canario, o rasă scumpă, adică avea toate indiciile că cineva a făcut bani frumoși de pe urma ei. Fusese fabrică de pui, se vedea că făcuse multe ture de pui. Apoi a fost abandonată deliberat. Avea CIP, dar nu fusese înregistrat. Am botezat-o Frida.”

Stăm în bucătăria ei, cu câinii amușinând la picioare. Zita fumează. 

„Câinele ăla a fost sufletul meu”, îmi spune. 

Odată prinsă, Frida refuza să mănânce. Numai internarea ei într-un cabinet veterinar costa 100 lei/zi. Încet însă, a început să înțeleagă că e îngrijită. Apoi a fost sterilizată.

Neștiind ce să facă cu un câine adult de talie mare și din rasă considerată periculoasă, sterilizat și pe care nu-l voia nimeni, Zita spune că a căutat în disperare pe google: helping dogs in Romania – ajutorarea câinilor din România. 

Dintr-un hazard a dat peste Elizabeth Lean, o pensionară din Marea Britanie. Lean a fondat în urmă cu 10 ani, în 2014, o asociație care se numește fix așa, „Helping Dogs in Romania”. „Cred că au scos mii de câini din România, sincer, și le-au oferit o nouă viață, e extraordinar! Au o bază de date cu câinii pentru adopție, asigură transportul până în UK și sunt niște băbuțe!”, îmi spune Zita.

Adopțiile din UK 

Elizabeth Lean a aflat întâmplător de situația câinilor fără stăpân din România. De numărul lor mare. De calitatea slabă a serviciilor de ecarisaj, de lipsa de educație cu privire la importanța sterilizării și vaccinării animalelor din curțile românilor. Elisabeth a simțit că vrea să îi salveze pe câinii uitați ai românilor, cei mai mulți condamnați dacă nu la o viață de mizerie și precariat pe domeniul public, atunci la moarte. Elisabeth nu a fost niciodată în România. Spune că nu ar rezista psihologic stând față în față cu câinii vreunui adăpost de la noi. 

A adoptat în 2014 un câine de aici, o cățelușă pe nume Bella. Și asta a făcut-o să vrea să salveze cât mai mulți. În timp, „Helping Dogs in Romania” a devenit mai eficientă și în colaborare cu alți iubitori de animale din Marea Britanie și România, a început să organizeze transporturi regulate dinspre noi spre Marea Britanie.

„Helping Dogs in Romania” e doar o organizație locală, unde niște femei aflate la pensie, cu suflet bun, organizează licitații și evenimente caritabile, ca să strângă bani pentru căței localizați la 3.000 de kilometri depărtare. Dar ca ele sunt mult mai multe. În ciuda distanței, sunt deseori singura speranță pentru asociațiile românești de profil, care salvează câinii, însă rămân blocate fiindcă adopțiile la noi nu sunt un fenomen și nici o practică uzuală.

„Am fost nevoită să îmi caut sponsori, fiindcă pentru câini e nevoie de adăposturi bune și sigure și avem nevoie să am cu ce plăti facturile pentru veterinari, înainte de a le găsi o casă bună în UK. Până a început pandemia, voluntarii noștri verificau situația câinilor plasați în adopție la familiile britanice, dar acum avem formulare și videocall-uri prin intermediul cărora verificăm să le fie bine câinilor. 

Principala noastră sursă de venit sunt licitațiile caritabile. Așa procedăm și acum când avem nevoie de bani, ca să salvăm un câine din România.

Din discuțiile pe care le avem cu partenerii noștri români, sunt foarte mulți câini călcați în mod deliberat cu mașina și care rămân paralizați, așa că am trimis în țară rotile speciale pentru căței. Dar am trimis și scaune cu rotile pentru adulți, unul a ajuns la un bătrân, care nu mai ieșise din casă de 10 ani de zile, din lipsa unui astfel de ajutor.

În fiecare săptămână trimitem donațiile strânse către câinii fără stăpân din România, dar și din Serbia. Am o echipă grozavă de ajutoare și câinii nu ar supraviețui fără ea. Sunt extraordinari. E un efort permanent pentru noi, dar suntem atât de răsplătiți, mai ales când reușim să scoatem câinii din adăposturile unde sunt pe cale să își piardă viață și să îi aducem în familii unde să fie iubiți.

A fost o surpriză pentru noi, dar organizația noastră se numără printre finaliștii AnimalAwards din Portsmouth a celor de la PDSA – The People’s Dispensary for Sick Animals”. (o rețea de într-ajutorare formată din veterinari care asistă, cu ajutorul donațiilor, câinii adoptați sau care au nevoie de tratamente, nr.).

(Elizabeth Lean, fondator „Helping Dogs in Romania”)

După aproape un an de când fusese găsit pe marginea drumului, Ioji a fost adoptat din baza de date a celor de la „Helping Dogs in Romania” de o familie care deține o fermă în zona Cornwall. Într-o noapte înfiorător de rece și cu ploaie, Zita l-a urcat pe Ioji în mașina ei din nou. A condus la ora 10 seara de la Cluj-Napoca la Sebeș, ca să întâlnească pe traseu transportatorul care pleca spre Anglia cu restul câinilor.

 „I-am dus o păturică de acasă, să nu fie speriat. Era atașat de noi deja, mă durea sufletul, dar știam că dacă el rămâne, alții nu mai pot ajuta. Cred că o să ne uite. Și cred că va fi scos mai des la plimbare acolo, la țară”, se consolează Zita. 

În mașina pentru transportul de câini, pasagerii tremură în cuștile lor. E curat și vor fi scoși la fiecare 5 ore să-și facă necesitățile, însă drumul din România în Anglia este foarte lung. Și totuși, câinii aceștia par născuți sub o stea norocoasă. Au suferit din neglijența oamenilor și au supraviețuit cu greu, însă, în final, viețile lor s-au schimbat de-a dreptul hollywoodian.

Deocamdată, adopțiile internaționale pentru animalele de companie care provin din România reprezintă o soluție de avarie, dar și unde triajul este nemilos. Nu pot străinii adopta câți maidanezi putem noi produce.

În plus, criza din ultimul an, care a scumpit serviciile veterinare în Marea Britanie, a început să facă victime și în insulă: potrivit informațiilor publicate de The Guardian în martie 2024, abandonarea câinilor a crescut fulgerător și pentru unele rase, cum sunt buldogii francezi (mai susceptibili să se îmbolnăvească de boli respiratorii), chiar și cu 7.000% din 2020-2023. Numărul animalelor abandonate în Marea Britanie a crescut la câteva zeci de mii, după ce adopția fusese reglementată cu succes, iar animalele de companie aveau un statut clar în legislația lor.