Interviu. Marianne Ostrat, producătoarea filmului Sauna Secretelor: „Acest film reprezintă un fel de feminism absolut, care nu se opune, ci doar afirmă ce înseamnă să fii femeie”

În întunericul unei saune cu fum ascunse într-o pădure din sudul Estoniei, un grup de femei își împărtăşesc cele mai intime experienţe. Uneori, asta înseamnă că râd despre cum familiile lor le întreabă mereu dacă și-au găsit un partener sau când vor face copii. Alte ori, vorbesc despre cât de ciudat a fost să-și descopere și asume sexualitatea, sau cum au crescut internalizând faptul că nu sunt destul de frumoase. Alteori e doar liniște. 

Iar în acea liniște, în căldura și fumul saunei, se creează un spațiu al apartenenței, în care nicio poveste nu e prea rușinoasă, nicio povară prea grea pentru a fi împărtășită. Sauna cu fum devine locul în care aceste femei se vindecă împreună. 

Documentarul „Sauna secretelor” te duce în intimitatea acestui loc timp de o oră și jumătate. A fost propunerea Estoniei pentru o nominalizare la premiile Oscar și desemnat cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene de Film 2023.

Regizoarea Anna Hints și-a propus să aducă pe marele ecran o tradiție păstrată sute de ani în sudul Estoniei, unde se zice că mai întâi se construiește o saună și abia apoi o casă. A făcut-o într-un film cu o imagine superbă, revigorant prin faptul că nuditatea feminină e reprezentată fără strop de sexualizare. 

Dar și mai important, documentarul e o lecție despre intimitate și încredere, în care sauna cu fum devine un instrument de navigare a experiențelor de viață ale femeilor.

După avanpremiera filmului la București, am stat de vorbă cu producătoarea filmului, Marianne Ostrat, despre ce înseamnă să construiești și să menții încrederea și intimitatea atunci când aduci o cameră de filmat în saună.

De 8 ani, jurnalismul pe care îl practicăm este în primul rând în serviciul public al cititorilor, iar relația noastră cu voi rămâne coloana vertebrală a tot ceea ce facem. Așa că ne-am dori să vă cunoaștem mai bine, prin intermediul unui sondaj anonim, care durează maxim 5 minute. Îl puteți completa aici: sondaj PressOne.

Rep.: Înainte de proiecție ne-ai povestit cum a apărut ideea filmului: Anna Hints, regizoarea, vine din sud-estul Estoniei și din cultura saunelor cu fum, pe care a vrut s-o aducă pe marele ecran. Care este diferența dintre o saună obișnuită, pe care o poți găsi la spa, și sauna cu fum pe care o vedem în film?

Marianne Ostrat: Sauna cu fum este o veche tradiție care a supraviețuit în sudul și sud-estul Estoniei. Este un fel de spațiu sacru, care făcea parte din gospodărie și încă mai face. E locul în care femeile obișnuiau să nască, să spele morții și să se vindece. Era, de asemenea, locul în care femeile se puteau aduna și își puteau lăsa deoparte rolurile sociale.

Ceea ce este diferit față de sauna de la spa este că sauna cu fum este o clădire mică, departe de casa principală, deoarece există un risc ridicat de incendiu. Nu are un coș de fum. Sauna spa poate fi încălzită în timp ce te afli în ea. Sauna cu fum se încălzește înainte. Există o fereastră mică, o îndepărtezi și apoi începi să încălzești sauna. Ușa este și ea un pic deschisă, altfel ar exploda de la fum. Poate dura, în funcție de mărimea saunei, între patru și chiar opt ore. 

După ce ai stins focul, pui fereastra la loc, închizi ușa și apoi lași sauna să respire timp de o oră sau două. Apoi deschizi ușa, arunci câteva căni de apă pe pietre pentru a curăța aerul de fumul toxic și abia apoi poți intra.

Durata minimă pe care o petreci de obicei în saună este de trei ore. Este un proces lent și trebuie făcut fără grabă. Se poate ajunge cu ușurință la cinci sau chiar șase ore. 

Este sauna cu fum un spațiu și o tradiție exclusiv a femeilor?

Nu exclusiv. Este un loc în care te speli, dar este mult mai mult decât atât. Este, așa cum spune o femeie din film, un loc în care te duci să te cureți, trup și suflet. Estonia este printre cele mai puțin religioase țări din lume. Natura și sauna sunt, într-un fel, mai importante decât biserica.

Se spune că în Estonia mai întâi se construiește o saună și apoi casa. Toți cunoscuții mei care locuiesc în sudul Estoniei au una. Este o cultură vie, și nu una ortodoxă, în care există un mod foarte clar cum trebuie să procedezi. Ceea ce o face cu adevărat specială este însă această latură spirituală – cântecele, vrăjile, ritualurile.

În ceea ce privește filmul în sine, sunt curioasă cum ați găsit femeile pe care le cunoaștem pe parcursul lui. Provin din aceeași comunitate? Se cunoșteau de dinainte?

A fost un proces care s-a desfășurat foarte natural. Anna a lucrat la film timp de șapte ani, eu m-am alăturat după al treilea. Ea provine din această cultură, deci este o voce din interior. Nu e ceva ce a descoperit și a vrut să exploreze. A început cu prietenele ei.

Ușor, ușor, s-a răspândit zvonul că Anna face filmul, că va fi un film destul de curajos despre feminitate, și au început să o contacteze alte femei. La una dintre filmări, o mașină a oprit în curte, și o femeie a venit și a întrebat „Unde e Anna? În saună? Și eu vreau să merg în saună cu ea!”.

Deci nu există un grup de femei numit „Smoke Sauna Sisterhood”. Titlul filmului descrie legăturile intime dintre femei. 

Primul meu gând după ce am văzut filmul a fost: acesta este un ca un crash course despre încredere și intimitate. Care a fost procesul de construire a acestui tip de încredere cu protagonistele?

Totul a început cu modul în care Anna le-a prezentat ideea de a face acest film. Nu a făcut muncă de convingere cu nimeni ca să apară în film. Și-a exprimat intenția de a aduce pe ecran experiența saunei cu fum și ceea ce se întâmplă acolo și a explicat nivelul de onestitate pe care îl urmărește. A fost la latitudinea fiecărei femei dacă vrea sau nu să facă parte din film. 

De asemenea, Anna și directorul de imagine, Ants Tammik, au explorat modalități de a se debarasa complet de male gaze. Nu sunt foarte multe femei director de imagine în Estonia și, la început, acest lucru a fost cumva o problemă pentru Anna. Simțea că ar trebui să lucreze cu o femeie pentru acest film. Dar apoi a trecut dincolo de gen și a înțeles că este vorba în primul rând de meritul creativ. Ants își făcuse un nume ca director de imagine foarte bun pe natură, așa că l-a invitat să colaboreze. 

Au început prin a experimenta filmând corpul Annei și a identifica exact ce este acest male gaze de care voiau să scape. În timp, au găsit un tratament corect al corpului, iar Anna le-a arătat participantelor acest material, cum intenționează să le filmeze, ceea ce a adus un plus de încredere. 

A fost ceva ce v-ați dorit să faceți, să lucrați în mod special cu femei pentru acest film?

Nu neapărat. Personal, nu am avut dorința să lucrez cu o echipă formată numai din femei. Nu sunt fana acestei diviziuni binare – numai bărbați, numai femei. Când m-am îmbarcat în acest proiect, am analizat situația – cine este deja la bord, pe cine mai trebuie să găsim. A fost mai mult o chestiune de merit creativ și de compatibilitate.

Pe măsură ce filmul curge, ajungem să le cunoaștem pe toate aceste femei: le auzim vocile, le vedem corpurile și modul în care interacționează, atingerile. Cu toate acestea, vedem doar două fețe. Până la final am simțit că le cunosc pe fiecare dintre ele și nu am nevoie să văd mai mult. Dar mă întrebam, a fost mai degrabă o decizie artistică să apară doar două fețe în film sau a fost alegerea femeilor care au participat să nu-și arate fețele?

La început, în 2015, a fost în mare măsură un mijloc de a proteja femeile. Anna a avut oarecare dificultăți în a apăra această abordare în fața finanțatorilor, în primele etape. Eu nu am văzut nicio problemă în acest sens când am preluat proiectul ca producător, pentru că eu cred că îl face și mai accesibil publicului. Oferă o modalitate foarte interesantă de a te identifica cu femeile din film. 

Filmul acesta este un portret al femeii care suntem toate, sau al Femeii cu majusculă. Este despre fiecare femeie care se află în public.

Dar apoi au fost aceste două femei, Elsa și Kati, care au vrut să-și arate fețele. Iar aceasta a fost o nouă provocare pentru Anna, fiindcă planul era să nu le arătăm. Însă a înțeles că nu poate rămâne blocată într-o formă estetică și, practic, să le refuze din cauza unor alegeri estetice. Totul, la acest film, a fost despre flexibilitate și adaptare.

Conversațiile pe care le auzim în saună ating o întreagă gamă de teme legate de experiența feminină: de la cele mai ușoare, să zicem, cum ar fi îngrijorarea că nu ești suficient de frumoasă sau de slabă, cum e să primești dick picks nedorite, până la cele mai dureroase și întunecate, cum ar fi avortul, pierderea de sarcină, relația cu un părinte abuziv și, în cele din urmă, violul. Mă întrebam dacă ați discutat aceste povești înainte de sesiunile de filmare. Au fost planificate?

Au fost spontane. În cazul unora dintre femei, Anna știa unele lucruri care s-au întâmplat în viața lor, dar nu au plănuit să vorbească despre asta în saună. La unele sesiuni am fost și eu în saună, ca participantă.

Este vreo poveste de-a ta în film?

Este una, da. E cea despre cum m-am gândit să inventez un iubit pentru a fi lăsată în pace.

Procesul, în sine, a constat în faptul că Anna ținea spațiu pentru femeile din saună, iar eu țineam spațiu pentru ca ele să țină spațiu. După saună găteam, aveam o bucătărie exterioară cu un șemineu, aprindeam lumânări și toată lumea, practic, ateriza după experiența saunei. Dar înainte de sesiuni nu planificam despre ce urma să vorbim. 

A fost vorba despre a renunța la toate așteptările. Intenția creativă a fost de a aduce în cinema experiența reală a saunei cu fum. Să invităm publicul alături de aceste femei, în saună.

Ne așteptam să fie așa cum este în viața reală, când uneori este doar tăcere. Se leagă întâi discuții mai ușoare, cu glume, râsete. Dar apoi magia saunei cu fum începe să acționeze asupra corpului și, treptat, așa cum transpirația începe să iasă prin pori, aceste experiențe care sunt blocate în câmpul nostru energetic și în corpurile noastre încep să se topească, să iasă la suprafață și să fie împărtășite.

Ai călătorit cu filmul prin SUA pentru campania pentru premiile Oscar, dar și în festivalurile de film europene. Cum primește publicul acest film? Există vreo reacție în special care ți-a rămas în minte?

Mi s-a spus în repetate rânduri că în SUA nuditatea non-sexuală, ca și concept, nu există. Așa că am fost încântată să fac această campanie pentru Oscaruri, pentru a afla mai multe despre publicul american. Filmul nostru și-a găsit cu siguranță fani și susținători și în SUA. 

În Europa, am observat că filmul rezonează mai puternic în locurile unde femeile au probleme fiindcă guvernul sau societatea vor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește ceea ce fac cu corpul lor.

În Polonia, de exemplu, am avut una dintre cele mai de succes lansări. Însă ce a rămas cu mine nu este o reacție specifică, ci această experiență de a vedea cum oamenii din întreaga lume rezonează.

Sub acest strat de cultură care poate că ne separă, la nivelul acelui strat primordial suntem la fel. Și cred că acesta este punctul în care oamenii se conectează cu acest film despre feminitate. 

Când ai spus că filmul rezonează cel mai mult în acele locuri în care femeile se luptă cu ceea ce le impune societatea mi-am amintit de imaginile din film cu bătrâna care vorbește despre regulile cutumiare privind căsătoria, nașterea copiilor. Creează un contrast frumos cu ceea ce spun femeile din saună și cu modul în care se eliberează ele de vină și de judecăți. Unde ai zice că este Estonia, din punct de vedere al egalității de gen?

Există mai multe straturi, cel mai important fiind cel politic. De exemplu, avortul – dacă este permis sau nu. În Estonia a existat un scurt moment în care acest subiect a devenit o discuție, când extrema dreaptă era la guvernare. Dar nu s-a ajuns niciodată atât de departe încât să fie interzis. Indignarea societății a fost destul de puternică. Estonia este o țară liberală. 

Cred că multe dintre lucrurile care sunt impuse femeilor își au de fapt rădăcinile în religie. De exemplu, în trecut exista un ritual pentru femeile care aveau copii în afara căsătoriei. Erau într-o situație destul de ok, erau acceptate în societate. Până la luteranism, atunci au început să fie blamate. 

În vremurile mai vechi, Estonia era o cultură total conectată la natură. Tradiția saunei cu fum este, de asemenea, înrădăcinată în această credință în natură. Cântecele pe care le cântăm în saună sunt pentru a mulțumi focului și elementelor. Așa că aceste judecăți au venit odată cu creștinarea. În Estonia cred că am acceptat-o, la suprafață, dar în adâncul sufletului nostru, suntem încă păgâni.

Dar există un al doilea strat, acest patriarhat care există de mii de ani. Problema nu sunt bărbații, problema este mentalitatea patriarhală, care constă în obiectificarea femeilor și în faptul că sunt considerate resurse.

Această mentalitate e purtată și de femei și cred că este foarte greu de depășit. Cu siguranță că și în Estonia o avem, este un lucru atât de vechi și atât de înrădăcinat. Și acesta este, cred, motivul pentru care m-am bucurat atât de mult de faptul că avem bărbați în echipă, care ne-au susținut viziunea și cauza.

Pentru mine, acest film reprezintă un fel de feminism absolut, adică unul care nu se opune, ci doar afirmă ce înseamnă să fii femeie și cum e să fii femeie. Cu subiect și predicat, fără scuze și  fără vreun atac la adresa bărbaților, deși se împărtășesc și experiențe care sunt legate de bărbați.

Se vorbește mult despre conceptul de spațiu sigur, importanța de a avea un astfel de spațiu dar și de a fi capabil să-l creăm pentru persoanele la care ținem. Sauna cu fum pare a fi un spațiu sigur aproape natural, fiind o tradiție înrădăcinată, care leagă o comunitate. Ce crezi că poate învăța restul lumii din această tradiție? Cum putem crea în relațiile cu ceilalți, acest spațiu al intimității și încrederii?

E important de spus, ritualul saunei cu fum nu presupune să vorbești neapărat. Eliberarea poate fi doar fizică, doar prin renunțarea la toate rolurile pe care le porți, odată ce te dezbraci și intri în saună. Îți dai jos măștile și poți fi pur și simplu prezent, nu trebuie să vorbești sau să împărtășești, dacă nu vrei. Dacă vine, vine. 

Anna spune că atunci când a început filmul, credea că cel mai important lucru este curajul de a împărtăși. Când a terminat filmul, a înțeles că cel mai important lucru este curajul de a asculta. 

Totul începe cu capacitatea de a asculta. E o calitate pe care fiecare dintre noi o poate dezvolta: să transforme orice fel de situație relațională într-un spațiu sigur. Nu trebuie să îl programăm – mergem acolo, închiriem o cabană, avem un spațiu sigur și abia apoi vorbim. Putem învăța să trecem peste noi înșine suficient de mult încât să putem asculta și să nu reacționăm imediat. Nu este deloc ușor, dar cred că cheia se află cu adevărat acolo, în a ne asculta și a ne auzi reciproc. Apoi să procesăm, și abia apoi să reacționăm.

Sauna Secretelor poate fi văzut la cinema în 15 orașe din România. Pentru detalii despre proiecții, puteți consulta pagina de Facebook a filmului.