REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Elon Musk a transformat Tesla într-un producător auto full electric global. Acum se regăsește în situația în care informațiile ascunse ies la suprafață. Foto: ​​Frédéric Legrand / Dreamstime.com

De ce lupta unei românce cu Elon Musk e încă o dovadă că nu totul e verde la Tesla

Dintre toate companiile auto care vând mașini electrice, Tesla părea că deține supremația. Apoi adevărul a început să iasă la iveală prin whistlebloweri, cum e și Cristina Bălan. Ea vrea acum, fără nicio exagerare, să nu moară până când nu îi este reabilitat numele.

Povestea Cristinei Bălan nu e însă nouă. Ce a readus-o în actualitate este un profil publicat de BBC despre ea și demersul ei de a-i face pe cei de la Tesla și pe Elon Musk să accepte că sunt probleme cu producția mașinilor și siguranța șoferilor. 

Numele Cristinei Bălan a ajuns în atenția publică în 2016, odată cu un articol din The Wall Street Journal despre regulile pe care Tesla nu le respecta. Pe cifrele ultimilor 5 ani înainte de publicarea acelui articol, compania condusă de Elon Musk ratase deja peste 20 de proiecții și, cu cel puțin un an, 10 dintre obiectivele setate. Musk a negat acuzațiile și a spus că nu setează ținte care știe că nu pot fi atinse.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Cristina Bălan era inginer în echipa responsabilă de baterii. A fost mai preocupată însă de problemele de calitate și siguranță, după ce a lucrat la Tesla între 2010 și 2014 și a constatat că cele mai mari provocări au venit odată cu lansarea Model S. Această versiune a devenit iconică și a ajuns, în 10 ani, la aproape 350.000 de unități vândute. I-au urmat modele și variante mai ieftine, dar succesul primului model s-a menținut.

Model S a reprezentat începutul ascensiunii pentru Tesla. Foto: Caras Creative Studio / Unsplash

Cristina a atras atunci atenția asupra unui defect de design care putea afecta frânarea: covoarele care ajungeau sub pedale. Existau inclusiv plângeri de la clienți. „Totul a luat-o razna când mi-am dat seama că ascundeau unele probleme critice de siguranță”, a declarat ea pentru BBC. 

I-a scris lui Elon Musk, care își încurajase angajații să-l contacteze atunci când au îngrijorări întemeiate, dar el nu i-a răspuns. În schimb, ea a fost concediată. „Mă gândeam: «El încă vrea să facă ce e bine pentru Tesla»”, povestește Cristina. Depinde însă ce înseamnă acest „bine”.

Elon Musk a făcut un tip de bine pentru Tesla. Sub conducerea lui a devenit o companie care poate livra sute de mii de unități pe an, deși încă are probleme de stocuri și producție. A lansat cel puțin 3 modele recognoscibile la nivel internațional. Pe 4 noiembrie 2021 a atins o valoare de piață de 1,24 trilioane de dolari (între timp a scăzut la circa 470 de miliarde de dolari). Și a devenit un nume sinonim cu mașinile electrice, fiind principalul accelerator al acestei piețe în care niciun alt mare producător nu avea încredere.

Fosta angajată a Tesla a ajuns cu cazul ei la o Curte de Apel din California. Speră acum ca astfel să-și reabiliteze statutul profesional (Tesla a acuzat-o că a folosit resursele firmei pentru un „proiect secret”). „Dacă nu câștig, nu contează cât de bună sunt. Toată lumea va crede ce spune Tesla despre mine, așa că s-a dus cariera mea.”

Tesla e o companie de succes. A reușit asta și prin nerespectarea regulilor

Opțiunea Autopilot a fost, câțiva ani buni, promovată drept bijuteria coroanei Tesla. Veștile din ultimul an arată însă că Elon Musk e departe de a livra pe măsura promisiunii. Foto: Melpomenem / Dreamstime.com

Elon Musk a promis din partea Tesla mașini care se vor conduce singure (prin Autopilot), cu autonomii tot mai mari și tehnologie tot mai bună. Calitatea finisajelor a fost însă constant ignorată, iar condusul autonom e mai degrabă pus pe hold.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Musk a vrut să taie costurile sistemului și a renunțat la radar, ceea ce a dus la numeroase accidente ale mașinilor. În aprilie 2023, a existat și un proces în care Musk era acuzat că a promis mai mult decât oferă mașinile de fapt. 

Între momentul în care Cristina a dezvăluit o problemă care putea fi rezolvată rapid, dacă ar fi fost acesta scopul, și 2024, tot mai mulți angajați Tesla au vorbit despre nereguli. Au sfârșit concediați, iar pe unii dintre ei compania a încercat să îi facă să renunțe prin procese. 

În 2018, a apărut cazul lui Martin Tripp. Compania l-a dat în judecată sub acuzația de hacking și furt. Mai mult, a dus și o campanie de dezinformare și denigrare la adresa lui, inclusiv printr-o informare de securitate că ar fi periculos și ar putea reveni la vechiul loc de muncă să împuște oameni. Un mass shooter, altfel spus.

„Când este vorba de un impact la nivel mondial, e corect ca lumea să știe.”

Într-un mail intern către angajați, Elon Musk l-a acuzat că încearcă să saboteze operațiunile companiei. Fostul angajat a negat orice acuzație de acest fel și a spus că îi pasă de public și de siguranță.

Tripp s-a angajat la Tesla în 2017 și a lucrat ca tehnician de proces la fabrica Gigafactory din Nevada. În 2018 a făcut câteva dezvăluiri către presă, pentru că nimeni din companie nu îi lua în seamă plângerile. „Când este vorba de un impact la nivel mondial, când minți lumea și investitorii cu privire la mașinile pe care le produci și la cât de sustenabil ești, când spui un lucru și faci altul, e corect ca lumea să știe”, a declarat Tripp, citat de The Guardian.

În 2023, Lukasz Krupski a furnizat ziarului german Handelsblatt detalii despre cum Tesla ignoră probleme de frânare și care au legătură cu sistemul de condus autonom. El a prezentat plângeri ale clienților care acuzau frânări din senin ale mașinii, accelerări, dar și detalii despre accidente.

A luat decizia de a dezvălui aceste detalii presei pentru că plângerile interne i-au fost ignorate. „Nu cred că hardware-ul este pregătit și nici software-ul nu este pregătit”, a spus Krupski despre Autopilot pentru BBC. „Ne afectează pe toți, pentru că suntem în esență experimente pe drumurile publice. Deci, chiar dacă nu ai o Tesla, copiii tăi tot merg pe trotuare.”

Printre documentele furnizate de Lukasz Krupski (peste 23.000) către ziarul german Handelsblatt era și o informare internă care susținea că problemele ar trebui discutate doar verbal, fără dovezi scrise.

Cu sau fără whistlebloweri, clienții sunt principala sursă de plângeri împotriva Tesla. Reacția companiei conduse de Elon Musk a fost similară și în relație cu ei. Zeci de mii de proprietari de Tesla au întâmpinat defecțiuni premature ale unor piese de suspensie sau de direcție, conform CNBC. Multe dintre acestea au fost la mașini relativ noi, dar defecțiunile sunt răspândite în toate modelele Tesla, indiferent de țara în care sunt livrate. 

Compania ar fi știut însă despre ele, despre frecvența și amploarea defectelor, dar nu a informat clienții sau autoritățile. În schimb, Tesla a pus problemele pe seama șoferilor și a felului abuziv în care conduc.

Problemele de calitate a materialelor, sistemelor sau finisajelor sunt clare și din evidența rechemărilor în service. Datele prezentate de Quartz în ianuarie 2024 arătau că Model Y are cea mai mare rată de rechemare din Statele Unite ale Americii. Iar în China a rechemat 1,6 milioane de mașini (aproape toate dintre cele vândute) pentru defecțiuni care țin de sistemul Autopilot sau blocarea încuietorii ușii în cazul unui accident. În SUA au fost rechemate circa 2,2 milioane de automobile (aproape toate dintre cele vândute vândute) pentru probleme cu luminile de avertizare. În acest caz, rezolvarea a fost un update software.

„Tesla a ascuns multe probleme de siguranță pentru a-și proteja prețul acțiunilor.”

De-a lungul timpului, au fost însă numeroase probleme pentru care clienții au trebuit să treacă pe la service: probleme de direcție, camere retrovizoare defecte, defecte de fabricație a suporturilor de montaj, defecțiuni ale Autopilot, defecțiuni ale luminilor de avertizare a nivelului scăzut al lichidului de frână, scaune prost prinse, volane care se desprind, piese de suspensie defecte și uși care se deblochează în timpul unui accident. Nu este ceva neobișnuit ca o companie auto să recheme uneori în service milioane de mașini pentru a repara anumite defecțiuni, însă lista de la Tesla este foarte lungă.

Într-un articol despre whistleblowerii (avertizorii de integritate) de la Tesla, publicația The Progressive a întrebat-o pe Cristina Bălan în 2022 dacă o surprinde numărul mare de defecțiuni raportate. Întrebarea venea după ce, pe 30 decembrie 2021, Elon Musk a vândut acțiuni în valoare de 1 miliard de dolari. O zi mai târziu a fost transmisă informarea că jumătate de milion de mașini sunt rechemate în service din motive de siguranță.

„Vor mai fi multe alte rechemări ca aceasta”, a declarat Cristina. „Tesla a ascuns multe probleme de siguranță pentru a-și proteja prețul acțiunilor.”

Elon Musk încă e considerat de unii un zeu al afacerilor și inovației, deși când te uiți mai atent se ia poleiala. Încă are numeroase alte proiecte la care să fii atent, de la Neuralink și X (încă nerealizata platformă universală) până la SpaceX, Starlink și Grok (alternativa la OpenAI și Chat GPT). Dar dintre toate acestea, Tesla e în cel mai prost moment. Deși e încă cel mai notoriu brand de mașini electrice, condusul autonom nu livrează ce a promis, iar concurența a recuperat handicapul.

Companiile din China cresc volumul de vânzări, la prețuri mai mici (subvenționate de stat). Iar producătorii clasici furnizează alternative la mașinile Tesla. Asta în timp ce scad vânzările de mașini electrice, iar Tesla încasează cel mai mare șoc. Ce a dezvăluit Cristina Bălan în urmă cu aproape 10 ani s-a dovedit doar începutul, nu o excepție.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios