Alegerile prezidențiale din Polonia - ce se întâmplă și ce urmează

În Polonia a avut loc duminică primul tur al alegerilor prezidențiale. În mod normal totul ar fi trebuit să se desfășoare la începutul lui mai, dar pandemia a întârziat lucrurile.

Vorbim, de fapt, despre primul scrutin important de pe glob care are loc după izbucnirea pandemiei și, precum în cazul sondajelor de opinie ce măsoară intenția de vot din România, COVID-19 pare să nu fi schimbat foarte multe.

Singura evoluție din februarie și până acum este o creștere a intenției de vot pentru principalul candidat al opoziției, acesta “canibalizând” susținătorii unor candidați mai puțin importanți – probabil un lucru ce ar fi avut loc oricum.

Președintele în funcție, Andrzej Duda, are în față un cer însorit cu un singur nor. La alegerile prezidențiale precedente el primise în primul tur 35% din voturi. Duminică el a obținut un scor de 42%.

Această evoluție face parte dintr-o schimbare autentică ce are loc în societate. Între alegerile parlamentare din 2015 și cele din 2019 partidul pe care el îl reprezintă, Lege și Justiție, a înregistrat de asemenea o creștere de 7%. De ce? 

După căderea comunismului și mai ales în perioada 2001-2015, Polonia a fost divizată din punct de vedere politic pe granițele imperiale de dinainte de primul război mondial.

“Platforma Civică” era populară în vestul ce aparținuse odată Germaniei, precum și în prospera Varșovie (marcată cu un cerc alb în imaginea de mai jos). 

“Lege și Justiție”, o formațiune tradiționalistă și eurosceptică dar pro-americană și rusofobă, avea succes în special în estul rural, deținut cândva de imperiul țarist.

Comunismul polonez a investit considerabil în industrializarea acestei regiuni – investiții nesustenabile într-un sistem capitalist. În consecință, pentru estul țării, deceniile de după 1989 au însemnat ruginirea fabricilor, dezolare și nemulțumire.

De asemenea, s-au mărit decalajele pre-existente față de un vest al țării perceput drept ateu, cinic și elitist. Faptul că estul era definit în spațiul public drept “Polonia B” (prin contrast cu “Polonia A”, adică teritoriile ex-germane) este atât insultător cât și trist.

În 2019 această paradigmă s-a făcut țăndări. “Lege și Justiție” a obținut rezultate excepționale în vest și în capitală, învingând sau terminând la egalitate cu “Platforma” în zonele în care aceasta obținea de obicei performanțe majore.

Despre Polonia se aude în afara țării atunci când este vorba de controlarea Curții Constituționale, despre înăsprirea legilor privind avortul sau de conflicte cu privire la drepturile minorităților sexuale.

Ce se observă mai puțin este că “Lege și Justiție” a înțeles foarte bine prioritățile economice ale categoriilor sociale în nevoie de ajutor din acest punct de vedere – oriunde se aflau ele pe hartă.

Între 2015 și 2019 creșterea pensiilor și alocațiilor de creștere a copilului a fost însoțită de o pedepsire drastică a evaziunii fiscale. Astfel partidul a putut argumenta că este atât eficient cât și plin de compasiune – fără a mări taxele sau impozitele.

“Platforma” s-a repliat. În fața ofensivei ideologice a “Lege și Justiție” partidul s-a mutat spre stânga în plan social, susținând de exemplu drepturile minorităților LGBTQ.

În vederea scrutinului prezidențial din 2020 partidul s-a orientat spre primarii săi de succes din Varșovia și Gdansk, promotori ai culturii, diversității, toleranței și ecologiei (ca și cei ai Pragăi sau Budapestei, în această privință existând un trend regional).

Câștigătorul nominalizării a fost Rafal Trzaskowski, primarul capitalei, un edil extrem de activ în doar un an și jumătate de mandat. Față de alegerile anterioare, toate aceste schimbări sau inițiative par să nu fi avut nici un impact negativ dar nici pozitiv, scorul lui Trzaskowski fiind aproape identic cu cel al candidatului Platformei în primul tur de la alegerile de acum jumătate de deceniu (30% vs. 32%).

Scriam mai sus că pe cerul însorit al președintelui Duda există un nor.

În afară de cei doi candidați ce vor accede în turul doi, scena electorală mai conține și o serie de candidați în genere conservatori, al căror electorat ar trebui în mod natural să graviteze spre Duda.

În alte cuvinte, Trzaskowski ar trebui să rămână doar cu votanții săi din primul tur iar președintele în funcție să obțină o victorie covârșitoare. Cu toate acestea, sondajele de opinie ce măsurau intenția de vot într-un potențial tur doi arată că situația este extrem de echilibrată, apetitul pentru schimbare fiind surprinzător.

În ultimele șase săptămâni, 38 de sondaje care măsoară un scrutin Duda vs. Trzaskowski au fost efectuate și asumate public de institute de sondare a opiniei publice.

În medie, Duda ar primi 50,8% din voturi.

În 8 din cele 38 de sondaje victoria sa este mai mare decât marja de eroare, dar 6 din cele 8 au fost efectuate la începutul lunii mai, adică la începutul perioadei pe care o iau în calcul.

Dacă ne uităm doar sondajele efectuate în ultimele două săptămâni, Duda și Trzaskowski sunt într-o egalitate perfectă.

Din câte se poate vedea, campania dintre cele două tururi este cea care va face diferența: un mesaj inspirat sau o gafă pot decide tot.

Acest “tot”, adică viitorul Poloniei, are de-a face cu capacitatea președintelui țării de a bloca legi.

În România, dacă președintele nu dorește intrarea în vigoare a unei legi, o poate întoarce în Parlament; dacă ea este votată din nou de o majoritate simplă, el este obligat să o adopte.

În Polonia, pentru a suprascrie voința președintelui este nevoie nu (doar) de 51% din parlamentari, ci de 60%.

Iar “Lege și Justiție” nu deține 60% din parlamentari.

Implicațiile scrutinului din Polonia nu sunt nicăieri mai importante decât în Ungaria, Viktor Orban riscând să rămână izolat în cazul în care Polonia părăsește tabăra iliberalismului.

În deceniul care a trecut, Polonia și Ungaria s-au protejat reciproc de consecințele și acțiunile Uniunii Europene. Un eșec al lui Duda înseamnă un scut mai puțin pentru Budapesta.

De asemenea, mărește probabilitatea ca primarul anti-FIDESZ al capitalei Ungariei, nou-alesul Gergely Karácsony, să urmeze drumul omologului său din Polonia spre funcții mai înalte în stat.

***

Ce înseamnă toate aceste lucruri pentru noi? Voi sări peste implicațiile ce țin de politică externă, nefiind clar în ce măsură Trzaskowski ar schimba – sau ar putea schimba – direcția geostrategică a Poloniei.

Vorbind strict de politică, până în 2019, similitudinile dintre Polonia și România erau atât majore cât și numeroase.

Ca și la noi, experiențele istorice traumatice micșoraseră drastic potențialul rusofiliei.

Ca și la noi, capitala prosperă a țării nu se afla în vestul cel bogat ci zăcea în mijlocul unei zone relativ sărace.

Ambele țări înregistraseră, per total, o creștere economică și socială considerabilă în ultimul deceniu. Poveștile însă au început să se separe.

Absolut niciun partid românesc nu a dat atenție componentei distributiv-economice a agendei publice precum “Lege și Justiție”. De asemenea, Polonia nu a dezvoltat un USR – viziunea inclusivă, ecologică și orientată spre viitor a fost asumată de un partid deja existent (Platforma Civică).

În România nu există o garnitură considerabilă de primari tineri ce trăiesc mental în secolul 21, ce își privesc orașele în context european și nu național, și care să poată deveni prezidențiabili sau prim-miniștri.

Poate cel mai important lucru este că în Polonia alegerile prezidențiale au o miză semnificativă, și anume portretul pe care societatea îl observă atunci când se uită în oglindă. În plus, viitorul imediat al țării pare în mod autentic să depindă de rezultatul scrutinului.

România a avut astfel de clipe în 2014 sau la europarlamentarele din 2019. În clipa de față, conflictul din Polonia nu are echivalent în țara noastră, societatea și partidele politice neidentificând încă motive autentice de dezbatere.