21 de tone de libertate

„Sunt un om al cifrelor, am fost consultant fiscal”, povestește Petra, în timp ce-și pune ochelarii pe nas și începe să urmărească pe hartă, cu degetul, traseul pe care l-a urmat, odată pornită din Germania. 

„Îmi e simplu cu ele, cu numele am o problemă mai mare. Așa. Uite. Am venit din Ungaria, pe care n-am putut decât s-o tranzitez, că și-au închis granițele. Înainte de asta am fost în Slovacia. Din Ungaria am mers direct în Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Sebeș. Acum sunt de două zile aici.”

E o sâmbătă seară întunecată în Sibiu, dar containerul în care locuiește Petra e atât de confortabil, că te trage la somn și la citit cu o cană de ceai în brațe. La ușă, bocancii plini de noroi stau aranjați pe un preș, înăuntru e cald, și de afară se aude ploaia în rafale.

„Ce s-a întâmplat de m-am decis să plec așa? Nimic. E vorba doar de vârstă. Am 61 de ani. Am zis că e suficientă muncă pentru mine.” 

Garsonieră mobilată și utilată. Locație premium 

Vestea că o nemțoaică umblă prin România la volanul unui camion militar transformat în casă a ajuns rapid în comunitățile online de rulotiști români. De altfel, nici n-ai cum să n-o remarci atunci când ajunge la tine în oraș: camionul ei e negru, zgomotos și are 8 metri lungime. 

Dincolo de asta, faptul că o femeie singură, de 60 de ani, a plecat la drum în lume în mijlocul unei pandemii care ne-a limitat multora dintre noi universul la zidurile propriilor sufragerii i-a intrigat pe mulți. 

„Mulți oameni îmi fac poze când parchez camionul. De multe ori nici nu cer voie. Și în fiecare țară m-am întâlnit cu reporteri”, povestește Petra, în timp ce toarnă ceai fierbinte în două căni. 

„Dar comunitatea mea de fani mă și ajută. Dacă într-o zi n-o să mai postez ceva, oamenii or să se întrebe dacă mi s-a întâmplat ceva și or să tragă un semnal de alarmă.”

Containerul în care locuiește e, din multe puncte de vedere, mai confortabil decât multe garsoniere pe care le găsești de închiriat în București. Are un pat mare, înconjurat de ferestre. Baterii, panouri solare, generator. Chiuvetă, frigider, plită, o baie cu duș cu apă caldă, toaletă, și chiar mașină de spălat – totul electric. 

Rafturi cu cărți. Lumină și căldură. 

Și, cel mai important, libertate. 

„Trebuie să te gândești când ar fi cazul să te oprești din muncă”

De la Sebeș, Petra a vrut să coboare pe Transalpina, dar între timp i s-au defectat frânele de la camion. Așa că a ajuns, mergând cu grijă, la Mugeni, lângă Odorheiu Secuiesc, pentru că acolo știa un neamț care locuiește în zonă de 25 de ani și care i-a spus mai demult să vină să-l viziteze, mai ales dacă are probleme. Așa că de la Sebeș a plecat încet spre Mureș, apoi spre Sighișoara, până a ajuns la Mugeni. 

Povestește cu poftă, râzând, de castelul din Slimnic, “unde intri pe o ușă mică, așa, cât mine, și pe stânga vezi o casă mică, cu o femeie care locuiește acolo, care are bucătăria afară și are o grădină, și animale, e o nebunie”.

Vorbește repede și apăsat, în timp ce se direct uită în ochii tăi. Și nu pare să aibă prea multă răbdare cu oamenii care-i încalcă limitele. În „vechea viață”, așa cum îi place să spună, a fost nu doar consultant fiscal, ci și instructor de Krav Maga, o combinație de tehnici de luptă și autoapărare folosită de armata israeliană, care aduce la un loc elemente de aikido, box, judo, jiu-jitsu și karate.

„Ieri m-am plimbat cu bicicleta prin oraș, iar azi am fost la Astra, la muzeu. Foarte mare muzeul”, povestește ea. Din România vrea să pornească înspre Bulgaria și mai departe înspre Grecia, unde ar vrea să își petreacă iarna. 

Pentru că e mai cald. 

„Când eram tânără, voiam să călătoresc, mai ales în sud, pentru că aveam migrene, și unde vremea era mai bună mă simțeam mai bine. Am plănuit de mult să mă plimb prin Italia sau Spania. Dar fiica mea a plecat în 2009 în Australia. Și m-a invitat să călătoresc cu ea la finalul studiilor”. 

Așa că Petra a plecat împreună cu fiica ei la drum, la început cu avionul și autobuzul, din Sidney în Melbourne, din Adelaide în Alice Springs, apoi în deșert, și tot așa, dintr-un capăt în altul al țării. 

„O parte din traseu l-am făcut cu un camper van. Am văzut australienii cum conduceau din nord, în sud, din est în vest. Vremea era superbă. Și m-am gândit: ăsta e un fel bun de a trăi. Dacă ești pregătit pentru asta”, povestește ea.  

Petra a avut o carieră de succes. A avut propria ei companie de consultanță fiscală, cu 12 angajați. „Dar trebuie să te gândești când ar fi cazul să te oprești.” 

Pentru ea, momentul acesta a venit la sfârșitul anului 2018. S-a pensionat anticipat și a început să facă ultimele pregătiri pentru călătoria pe care o plănuia deja de multă vreme. În aceeași perioadă s-a apucat de Krav Maga, o artă marțială în care și-a obținut și licența de instructor. Își luase deja, cu ceva ani în urmă, permisul special de conducere pentru camioane, categoria C.

A mai trebuit doar să exerseze pe propriul ei camion. 

I-a întrebat pe copiii ei, un băiat și o fată, acum de 27 și 28 de ani, dacă sunt de acord cu cu călătoria ei. 

„Au zis, da, dacă așa vrei tu, de ce nu?” 

Și s-a apucat de treabă. 

Camionul cu care călătorește acum e al treilea pe care l-a transformat în casă pe roți. Primul a fost un camion militar american din ‘62. „Era ok de dormit în el, dar cam atât. În al doilea camion am trăit un an și jumătate, în timp ce lucram la camionul de acum. Tatăl meu a construit case. Și avea o vorbă: prima casă o construiești pentru oamenii de care nu îți place. A doua pentru prieteni. Și abia a treia pentru tine.” 

A cumpărat al treilea camion, cel în care ne aflăm, în 2013 și tot atunci a început să lucreze la el, să-l transforme într-o casă pe roți. Era un camion normal de armată, la fel ca celelalte două, doar că mult mai mare. 

„L-am cumpărat, am montat pe el containerul în care locuiesc, care a fost construit de o companie, în rest eu am construit tot pe el. Eu și un prieten cu care trebuia să și plec în această călătorie.” 

Au terminat în 2019. Dar la drum a plecat, până la urmă, singură. 

Ce e mai bine, să fii singur sau liber? 

„Vorbeam cu prietenul meu și l-am întrebat, cum sunt 25 de grade pentru tine? Prea cald, prea cald. Apoi, eu mă pot plimba ore în șir cu bicicleta. El nu putea. Dacă nu ai același stil de a călători cu cineva, nu e bine să plecați împreună la drum. Singura posibilitate de a nu fi singur pe drum e să cunoști pe cineva care e de asemenea pe drum și merge în aceeași direcție cu tine, măcar o vreme.”

Orice călător știe că libertatea vine, de multe ori, mână în mână cu o singurătate asumată. Că una fără alta nu se poate. Și Petra știe asta.  

„Să fii singur e minunat, pentru că ești liber”, spune ea. „Faci ce vrei. Dar totul are un cost. Și nu e un cost în bani. Să fii singur înseamnă și că n-ai cu cine să vorbești despre ziua ta. Cui să îi spui: azi a fost o zi bună. De-aia e important pentru mine să am Facebook. Și am trei grupuri de WhatsApp, unul cu prietenii apropiați, unul cu familia și încă unul cu alți prieteni. În fiecare seară le trimit poze. Dar asta nu e același lucru cu a vorbi. 

E același lucru și cu copiii mei. Mi-au zis, «mamă, poți să faci ce vrei». Dar nu sunt aici. «Mamă, e cam greu să trec pe la tine la o cafea».

Uneori nu e bine să fii singur, da. Dar pentru mine e ok, în mod normal. Am mai cunoscut călători, dar fiecare e cu drumul lui. La fel ca mine. Îi cunoști, vorbești cu ei, mergi mai departe. Nu devin prieteni apropiați.” 

Planul e să n-ai niciun plan

“De fapt, n-am niciun plan”, spune Petra. „Doar un plan pentru ziua de mâine. Să mă duc în Asia singură. Dacă vrea cineva să își petreacă o vacanță cu mine, e binevenit. Am prieteni care vor veni la mine în Grecia în timpul iernii.”

Pandemia i-a complicat, într-adevăr, planurile, dar nu i le-a dărâmat complet. Fiul ei plănuia să o viziteze, dar acum nu mai poate, din cauză că la întoarcere trebuie să stea în izolare. Înainte de coronavirus, în planurile ei intrau și trei luni în Rusia. Dar granițele s-au închis, așa că a decis să călătorească doar în țările care mai sunt deschise. Lucrurile se schimbă în fiecare zi și trebuie să verifice constant situația. Dar drumul e încă acolo.

Tranzitul între state a decurs mereu fără probleme. De multe ori polițiștii o opresc, atât pe drumuri cât și la vamă, ca să îi admire casa pe roți. 

Dacă a învățat ceva în ultimele patru luni pe drum? Vreo lecție de viață? Petra spune că nu. Poate doar chestii tehnice, aspecte importante când toată existența ta stă în buna funcționare a unor mecanisme și circuite. În rezervorul de 750 de litri de apă, care trebuie încărcat odată la 3-4 săptămâni, de la oameni, benzinării, spălătorii de mașini. În consumul de 40 de litri la suta de kilometri. În cele 12 baterii de 110 amperi fiecare. 

În rest, filosofia poate să mai aștepte.

„Nu sunt mulți oameni nici în Germania care ar face ce fac eu. Mai ales femei. Nu vor să-și lase bărbații, copiii, câinele, casele, mașinile. Dar aș zice: dacă chiar vrei să o faci, fă-o. Nu-ți fie frică. Eu, cel puțin, o să-mi închei călătoria doar când nu mai sunt în stare să-mi conduc singură camionul.”